luni, 21 iulie 2014

Băieții deștepți fac milioane din încălzirea Brașovului

Afacerea încălzirii Brașovului este întortocheată și complicată. Încercăm să o sintetizăm și să o prezentăm într-un mod în care poate fi ușor de înțeles. Este vorba despre foarte mulți bani care printr-un sistem sofisticat ajung în conturile unor privați. Garantul unei afaceri de succes pe 15 ani cu ”băieții deștepți” este Primăria. Materialul este despre cum, în spatele interesului public declarat, se iau decizii pentru a-i îmbogății pe unii pe spatele bugetului local.
Posibilitatea ca un simplu cetățean al acestui minunat oraș să primească pe tavă o afacere de milioane de euro pe lună (repet: milioane de euro pe lună) este, din punctul nostru de vedere, aproape nulă. Adică, încercați să vă imaginați că vă vine o idee de a vinde ceva brașovenilor dar nu știți dacă aceștia vor cumpăra produsul vostru. Așa că vă îmbrăcați frumos, vă faceți un discurs și bateți la ușa primarului George Scripcaru. Și, în cazul în care reușiți să treceți de gardieni, portari și alți cerberi, îi prezentați rapid soluția voastră de succes. Bani mulți, piața sigură, afacere garantată. Ba mai mult, vă declarați disponibilitatea de a împărți cu el, cu primarul firește, câștigurile. Presupunem mai departe, trecând peste alte amănunte, că primarul este de acord. Face ce trebuie făcut și cu toate hârtiile de la Primărie, care evident vă garantează întreaga afacere, dați fuga la bancă să luați banii necesari. Am uitat să precizăz un amănunt. Nu aveți banii pentru afacere. Mai sărim peste detalii, dar merită menționat că banca va acordă un credit de câteva milioane de euro atâta vreme cât municipalitatea vă garantează businesul. Luați banii și porniți la drum.
Să revenim. Deci șansele noastre, ale muritorilor de rând sunt nule. Nu însă și pentru băieții deștepți. Adică Mihai David și primarul George Scripcaru. Să trecem de pe tărâmul imaginației pe cel al crudei realități. Prin 2009, o delegație a Consiliului Local Brașov din care făcea parte și susnumitul  Mihai David, denumit în continuare Mache, s-a deplasat la Linz, un oraș din Austria care folosește în proporție de 60% încălzirea centralizată. Dar asta nu este tot. Austriecii, eficienți cum îi știm, s-au apucat să producă energie electrică și termică îm sistem de cogenerare. Adică, printr-o tehnologie nouă, ard gazul și rezultă două produse. Curent electric, cu care alimentează orașul, și energie termică folosită tot pentru orășenii lor. După cum spuneam, Mache și consiierii locali au luat contact cu această soluție. Și pentru că nu degeaba a fost încadrat în categoria ”băieți deștepți” a prins imediat ideea și a decis să o implementeze și  în Brașov. Numai că a făcut-o românește. Producția de energie nu se face de către primărie, ci de către o firmă privată aleasă evident fără licitație și care primește un contract pe 15 ani tot fără licitație. Nimic din toate acestea nu se putea realiza fără complicitatea primarului Scripcaru.

Prin 2010 -2011 Mache  înființează firma Bepco SRL, producător de energie electrică prin sistemul de cogenerare de înaltă eficiență. În aceeași perioadă, primarul nu mai prididea să arate opiniei publice cât de interesat este de rezolvarea încălzirii brașovenilor îngroziți de nenorocirea numită CET de la care nu primeau nici apă caldă și nici căldură, dar plăteau de li se usca buzunarul. Așa că desființează falimentara societate a Primăriei, Termo, și înființează alta, cu același obiect de activitate, Tetkron. Primul pas este făcut. Urmează intrarea în faliment a CET –ului cocoșat de datorii. Și uite așa, fără să mai lungim vorba, Brașovul este dus în situația de a nu mai avea sistem de încălzire. Panică și tragedie. Ce  ne facem? – strigau toți în cor. Și dintr-o dată apare soluția salvatoare. Investitorul strategic, apărut peste noapte, prezită celor 27 de consilieri locali varianta ieșirii din criză. Să producă el energia termică pentru oraș. Sigură că disponibilitatea lui este doar să producă. Distribuția și transportul către populație cad în sarcina autorității locale, prin intermediul societății nou înființate Tetkron. Bienînțeles că salvatorii s-au numit Bepco(Mache) și Scripcaru. Iar toți au aprobat și aplaudat extraordinara capacitate a primarului de a găsi cele mai bune soluții. Scurt și atotcuprinzător, au făcut un contract pe 15 ani, semnat de Bepco Primărie și Tetkron prin care ultimii doi se obligau să cumpere energie termică de la Bepco. Și asta nu e tot. Obligațiile curgeau în cascadă. Primăria se obliga să repare rețele, să prelungească rețele șă monteze sisteme de măsură și evident să plătească. Vreo 20 de milioane de lei noi pe an. Pe scurt, au trecut partea profitabilă la un privat, iar pierderile le-au lăsat la Primărie.
Să revenim la Bepco. Fie iarnă, fie vară apa caldă se plimbă prin conductele Primăriei pentru că pentru că firma are nevoie să-și răcească motoarele de producție de energie electrică. Energie pe care o vinde pe piața liberă la sume deloc de neglijat. Că plimbă apa caldă fără să fie nevoie nu pare a fi o problemă, însă faptul că pierderile de pe rețea sunt suportate de la bugetul local, reprezintă o mare problemă. Și asta nu este tot. Primăria decide să deființeze toate centralele de cvartal din cartierul astra pentru a-i lega pe brașovenii de acolo la sistemul Bepco. O investiție de alte milioane bune facută din bani publici pentru o firmă privată. Curat business de succes. Cu așa o piață sigură și cu potențial Bepco continuă să se dezvolte. Cumpără motoare și ajunge la o capacitate de producție mult peste nevoile orașului. De ce? Simplu. Pentru energia electrică. Încălzirea nu contează, dar electricitatea vândută aduce bani buni și mulți. Un amănunt interesant este că pentru fiecare megavat produs în sistem de cogenerare statul român acordă o bonificație care se adaugă la încasările de milioane ale celor de la Bepco. Deci BEPCO încasează bani pe căldură de la bugetul local, pe energie electrică vândută și de la statul român.
Și toate acestea se petrec sub stricta supraveghere și oblăduire a primarului Georgică care a folosit Primăria și bugetul brașovenilor ca să garanteze această afacere pe 15 ani. Poate că ar trebui acordată mai multă atenție acestui subiect destul de greoiși se impune ca cineva să răspundă la niște întrebări. Ca de pildă: De ce producția de energie termică și electricănu o face Tetkron? De ce a fost nevoie ca un privat să primească profitul din această afacere, iar Municipiul să preia pierderea? De ce nu a preluat Bepco totul, producție, transport distribuție? De ce acest jaf organizat asupra bugetului public nu este imediat sancționat? Ce păzesc instituțiile statului?Cât de sus se întind ramificațiile acestei afaceri pe bani publici?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu